Focul care s-a aprins in Balcani se va extinde. Stapanirea ruseasca de astazi se va rasturna si popoarele ortodoxe ale Balcanilor se vor ciocni cu popoarele din Nato, pe terenul Turciei, care va disparea de pe harta. Ciprul va primi o
Vechiul
Astazi, noul
Ceva asemanator s-a intamplat cu poporul rus. Inainte cu 50 de ani m-am intalnit impreuna cu Batranul meu, Iosif Zavoratul, cu un calugar rus, batran de varsta. Ca sa-l intarim despre cele infricosatoare intamplate poporului rus, prin incercarea credinciosilor de catre comunism, am vrut sa-i dam curaj, spunandu-i cuvinte de mangaiere. Aceasta insa a zis: “Nu este nimic, este o pedeapsa care va tine 70 de ani”. “De unde stii?” l-am intrebat. Si raspunsul lui a fost: “In 1917, cand s-a instaurat comunismul, crestinismul a fost scos in afara legii si cel care ucidea crestini era socotit erou. Crestinii au intrat in panica si cei bogati au evadat spre Europa, altii au alergat spre biserici, nadajduind ca Dumnezeu va face minunea sa-i salveze. Intr-o mare biserica, a Sfintilor Apostoli, au intrat aproape 5000 de crestini. Bolsevicii, cand i-au gasit, au pus foc bisericii. Unul dintre crestini n-a murit, ci a reusit sa se urce pe turle, a stat langa o fereastra si a respirat. Deci, acesta mi-a zis ca atunci cand se apropia moartea si oamenii plangeau si strigau, s-au aratat cei 12 Apostoli si le-au spus ca nu pot sa-i ajute, pentru ca Dumnezeu nu ingaduie. ” Este pedeapsa pentru pacatele voastre, care va tine 70 de ani! ” au zis ei.
Acestea ni le-a spus calugarul rus, cu 50 de ani inainte. In perioada care s-a scurs de atunci aproape ca am uitat cuvintele lui. Cand a cazut insa turnul de hartie al “bunastarii rasaritene”, atunci mi-am amintit. Am stat si am numarat si am vazut ca erau exact 70 de ani. Acum si canonul nostru al celor 70 de ani cate 7 se incheie si lucrurile vor reveni. Acum legea duhovniceasca va fi aplicata in diferite chipuri.
Intai de toate, Dumnezeu va pedepsi pe marii vrajmasi ai Ortodoxiei: Islamul si Catolicismul. Acestia care lovesc nemilos Ortodoxia vor fi nimiciti. Chiar si cei care au distrus civilizatia bizantina nu sunt turcii care au cucerit cetatea, ci cruciatii europeni, catolicii, care i-au incurajat pe turci sa distruga Bizantul. Asadar, pe urmasii lor, Dumnezeu ii va aduna acolo inlauntru si vor fi ucisi. Voi sunteti mai tineri, si veti vedea, de vreme ce veti fi in viata.
Acum va fi marea conflagratie, Armaghedonul. Ceea ce s-a pornit acum in Balcani nu se va opri. Ceea ce-l impiedica sa se raspandeasca este stapanirea ruseasca impartita, care sta in coasta americanilor. Insa poporul rus ii va arunca si popoarele crestinesti ale Balcanilor vor reveni. Rusii vor acum sa iasa la Marea Mediterana, acesta va fi imboldul. Insa nu va fi acesta adevarul, ci faptul ca Dumnezeu ii provoaca asemenea instrumentelor Lui. Acestia coborand vor stinge si vor pierde intr-o saptamana vijelia turceasca. Si, cand vor ajunge prietenii Turciei ( adica urmasii cruciatilor ), adica popoarele din NATO, ca s-o salveze, atunci acolo va fi marea conflagratie si vor fi nimiciti.
Ciprul va primi
Imi iubesc mult patria (Grecia- n.n. ) si ma intristez mult ca astazi fiii grecilor se rusineaza sa spuna ca sunt greci. Cuvantul grec nu inseamna rasist. Aceasta trasatura poate fi pusa pe seama oricarui alt neam, in afara de greci. Acum insa nu mai suntem greci, ci romei, bizantini, suntem oameni indumnezeiti. Ne-am inaltat pe culmi. Este pacat faptul ca astazi diavolul a reusit si ne-a inrobit carmuitorii.
Deplang Grecia vremurilor de acum, nu mai are nimic sfant. Ca sa se salveze
Astazi, insa cand toti suntem ingenuncheati si nu mai exista nadejde, Dumnezeul parintilor nostri va interveni pentru sangele si moastele Sfintilor nostri. Sangele grecesc care s-a scurs pentru Ortodoxie, unit astazi, va deveni un rau navalnic care ii va ineca pe canibalii care se numesc astazi “mai-marii lumii”.
Cand a fost dezagregat pentru prima data atomul si s-a construit bomba atomica, l-am auzit pe insusi Eisenhower declarand: “Astazi ne gasim la portile matematicii grecesti!” Si canibalul a spus adevarul! Cat despre situatia din Iugoslavia de dinainte, aceasta este mana Vaticanului, sub “binecuvantarile” Papei, ale “Marelui crestin”.
Masinatiile din spatele tuturor acestora le zamisleste sionismul international, finantatorul international, care se numeste
( din volumul Mica Filocalie a Cuviosului Paisie
Aghioritul, Editura Egumenita, 2009 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu