Acordul Schengen - câteva date istorice
Anumite persoane care se găsesc în spatele întregii proceduri de creare a UE şi care încearcă să tragă sforile în modul lor cunoscut, dintr-o dată, într-un secret deplin, au semnat un accord ''diferit de celelalte". La 14 iunie 1985,
Continutul acordului
Nu e posibil să cităm aici toate articolele Conventiei Schengen, care ar forma o întreagă carte. Vă vom spune în rezumat ce li se impune popoarelor prin această conventie şi oricine va dori să vadă în detaliu întregul ei continut poate consulta cărtile apărute, care cuprind toate prevederile şi toate articolele.
Asadar, această Conventie, pentru prima dată în analele istoriei, vine să ceară legalizarea
urmăririi tuturor cetătenilor ! In ansamblul ei, Conventia vorbeste despre cum trebuie să se realizeze această urmărire.
In art. 99, § 2, scrie: ''O asemenea înregistrare se poate realiza (...) şi cu scopul prevenirii
amenintărilor la adresa sigurantei nationale: a) In cazurile în care există indicii reale care
creează bănuieli că o anumită persoană are intentia să comită, sau comite, mai multe fapte şi deosebit de grave pedepsite de lege; b) în cazurile în care aprecierea generală a unui anumit individ, şi în special pe baza faptelor pe care deja le-a comis până la un anumit moment, permite să se presupună că persoana avută în vedere va comite şi în viitor fapte deosebit de grave pedepsite de lege." In acelasi art. § 6: ''Dacă nu este permis controlul special în conformitate cu legislatia unei tări participante, atunci controlul special se transformă automat în aceasta tara-membru în urmărire discretă".
In art. 96, § 2: ''Hotărârile se pot baza pe amenintarea ordinii publice sau a sigurantei statului, amenintare pe care e posibil să o constituie prezenta unui străin pe teritoriul national. Acesta poate fi în mod special cazul: (...) 2) Unui străin împotriva căruia există bănuieli întemeiate că a comis fapte grave pedepsite de lege (...) sau împotriva căruia există indicii reale că are intentia să execute asemenea fapte care încalcă legea pe teritoriul unui stat membru".
Vedem printre altele că acest acord perverteste şi denaturează spiritul sistemului nostru penal care se bazează pe încălcări ale legii dovedite şi nu pe suspiciuni, sau pe vreo bănuială sau vreun indiciu. Prin acest acord e desfiintat neîndoios principiul de bază al statului de drept, care e prezumtia de nevinovătie şi se consfinteste prezumtia de vinovătie a cetătenilor. Până acum, dacă cineva ne acuza de vreo faptă, trebuia să dovedească în fata autoritătilor că suntem vinovati, în timp ce acum e permisă urmărirea cetăteanului numai şi numai pentru că pot exista anumite suspiciuni, că e posibil, în viitor, să existe o dispozitie din partea sa de a încălca legea ! Asadar, de acum înainte va trebui ca cetăteanul însusi să-si dovedească nevinovătia.
Caracterul antiderhocratic al acordului
Astfel, asa cum s-a făcut toată regia acordului şi asa cum a avut loc semnarea lui de către
membrii fondatori în 1985, în cel mai mare secret, încât popoarele au aflat doar în 1988 ce s-a comis, credem că se vede foarte clar că cei care l-au fabricat au ezitat să-l scoată la lumină, de aceea au făcut-o metodic şi treptat. Când popoarele au fost informate de continutul acordului, imediat au început să ''răsară" de peste tot reactii ale statelor, ale popoarelor, ale cetătenilor, chiar şi în Parlamentul european. Ce-au făcut atunci promotorii acestui acord ?
Au răspuns: 1.Aveti dreptate să vă temeti, de aceea şi noi - urmând să vă alungăm nelinistile justificate - pentru a fi pusă în aplicare Conventia, obligăm fiecare stat membru să adopte, cel mai târziu până la intrarea în vigoare a prezentului acord, ''legislatia natională necesară, asa încât să se asigure un nivel de protectie a datelor cu caracter personal". (Cu celelalte 99 de niveluri ce s-a întâmplat ?) 2. Transmiterea datelor cu caracter personal prevăzută în prezentul acord nu se poate face decât atunci când prevederile pentru protejarea datelor cu caracter personal, prevăzute la paragraful 1, vor intra în vigoare pe teritoriul statelor-membre, state pe care le
priveste transmiterea datelor" (art. 126). Considerând deci necesară adoptarea unei legi nationale a protejării cetăteanului de acordul Schengen, mărturisesc deschis că acest acord conspiră împotriva cetătenilor liberi. Cu alte cuvinte, ei mărturisesc primii ceea ce noi constatăm pe urmă. Uitati-vă, dar, fratilor, cum vin să ne însele şi să ne smulgă consimtământul prin metoda inducerii în eroare şi a minciunii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu